Mirel Rădoi este deja cu gândul la partida cu Islanda, din luna octombrie, iar problema fundașului stânga este una cu adevărat importantă pentru staff-ul tehnic al României.
Dacă Viorel Moldovan nu este încântat de ideea ca fotbalistul celor de la CFR să joace pentru România, Ioan Andone susține că Mario Camora n-ar trebui să lipsească din naționala noastră, fiind superior lui Nicușor Bancu pe faza defensivă. În 2016, fundașul a fost dorit de Gigi Becali la FCSB.
„Bancu e un jucător mai ofensiv. Camora are experienţă, trofee, meciuri în cupele europene. E un jucător care evoluează constant 30-35 de meciuri pe sezon. Faza de apărare o face mai bine decât Bancu. Dacă ar fi după mine, da, l-aș convoca. Am şi avantajul de a-l cunoaşte. Am lucrat cu el, am câştigat două campionate împreună, ştiu ce poate. Şi atunci eu l-aş lua.
E român, nu se mai întoarce în Portugalia. Pe postul ăla îl ai doar pe Bancu. Şi nu ai un al doilea jucător care în anumite meciuri trebuie să îţi facă mai mult faza defensivă. Camora şi faza de atac o face, dar, în opinia mea, sub Bancu, pentru că jucătorul Craiovei are o calitate mai bună acolo.
Regula U21 o forţăm pentru echipa naţională de tineret şi pentru viitor. Nu forţăm pentru echipa naţională mare. O grămadă de ţări au naturalizat jucători. Au naturalizat de proşti?! Nu. Pe postul ăla mai e Ştefan, care poate să fie o soluţie în viitor, dar nu la meciuri decisive”, a spus Ioan Andone, la Telekom Sport.
Mario Camora (33 de ani) a ajuns la CFR Cluj în iulie 2011 și mai are contract cu campioana României până în vara anului 2022. Fotbalistul născut în Samora Correia, Portugalia, a adunat 339 de meciuri în tricoul formației din Gruia, a dat 9 goluri și a oferit 29 de pase decisive. Pe parcursul carierei, lusitanul a mai jucat pentru SC Beira Mar și Associacao Naval 1893.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER